Oamenii legii fac percheziții la Centrul de Sănătate Stăuceni
Ofițerii CNA și procurorii anticorupție, care anchetează eliberarea de certificate de vaccinare anti-Covid false, fac în acest moment percheziții la Centrul de Sanatate Stăuceni.
Patru medici, un intermediar și un registrator din cadrul instituție sunt bănuiți de trafic de influență. Aceștia ar fi organizat eliberarea a zeci de certificate de vaccinare anti COVID-19, fără imunizarea de facto, se arată în comunicatul CNA.
În cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că cel puțin 20 de persoane ar fi primit certificate de imunizare la spitalul din Stauceni, chiar dacă la momentul “vaccinării” împotriva COVID se aflau peste hotarele țării.
Sumele pretinse și primite de angajații instituției medicale ar varia între 1500 și 6000 de lei, pentru un certificat și introducerea informației despre vaccinare în Registrul de evidență. Astfel, verificările din cadrul perchezițiilor vizează modul în care datele cu privire la vaccinare au ajuns în baza de date.
Amintim că, anterior un medic și trei intermediari au fost învinuiți de trafic de influență la eliberarea certificatelor de vaccinare anti-COVID în aceeași cauză penală. Dosarul cuprinde zeci de episoade, documentate în perioada septembrie - decembrie 2021, și a fost pornit în urma unor informații operative care au condus la identificarea întregii scheme de corupție.