Oamenii primesc mesaje să iasă la vot şi cu cine ar trebui să voteze. Ce alte încălcări au fost identificate de Promo-LEX (FOTO)
Primele abateri din secţiile de votare au fost deja sesizate de observatorii Promo-LEX. Experţii organizaţiei au găsit două persoane decedate în listele electorale de bază şi au constatat că urnele de vot de la patru secţii nu au fost sigilate. De asemenea, în alte două birouri simpatizanţii unor partide au intimidat alegătorii.
"Apar primele cazuri de prezenţă nejustificată în ambele cazuri este vorba 84 şi secţia 220 din Chişinău. În prima secţie este vorba de persoane se întitulează observatori făra legitimaţie de acreditare. În secţia 220 simpatizanţii unui partid politic chiar dacă li se face observaţie nu părăsesc sala sau o părăsesc pe o durată foarte scurtă incinta secţiei de votare", a declarat Pavel Postică, director Promo-LEX.
A mai fost depistată prezenţa panourilor electorale în imediată apropiere de două secţii de votare, un alegător şi-a fotografiat buletinul de vot, însă a fost chemată poliţia, iar votantul s-a ales cu un proces-verbal. O altă încălcare depistată de Promo-LEX a fost înregistrarea de observatorul principal al unei secţii a 12 cereri de vot de la o persoană, care s-a prezentat drept asistent social. Asta chiar dacă ceilalţi observatori nu au fost de acord cu decizia luată. Pe de altă parte reprezentanţii Consiliului Electoral Chişinău spun că este vorba de 17 cereri şi că acestea au fost înregistrate din timp.
"Nu este adevărat faptul fiindcă conform registrului înregistrat la biroul electoral secţia de votare 229, aceste cereri în număr de 17 au parvenit şi au fost înregistrate la data de 30 şi 31 mai. Adică nu a fost depăşit termenul legislaţiei în vigoare", a menționat Ina Babin, vicepreşedintele Consiliului Electoral Chişinău.
Reprezentanţii Consiliului Electoral Chişinău mai spun că în sectorul Râşcani, la secţia nr. 220 au fost aduse 23 de cereri de solicitare a urnei mobile, însă 16 dintre ele au fost anulate.