Obama a acceptat revizuirea reformei în sănătate
Preşedintele american, Barack Obama, a acceptat revizuirea reformei în sănătate, cunoscută sub numele de "Obamacare". Cu toate acestea, liderul de la Casa Albă a subliniat că modificările vor fi făcute din cauza problemelor apărute în procesul de implementare a programului şi nu pentru a face pe plac adversarilor săi republicani.
"Reforma a fost lansată cu dificultate şi cred că toţi înţeleg din ce cauză sunt nemulţumit. Există probleme în privinţa implementării programului, iar din acest motiv, sunt extrem de îngrijorat", a menţionat Obama.
Una dintre probleme este că portalul guvernamental care oferă americanilor neasiguraţi posibilitatea de a-şi achiziţiona o poliţă nu funcţionează bine încă de la lansarea sa, în octombrie. Un alt eşec al programului este că mulţi dintre americanii care şi-au cumpărat anterior poliţa de asigurare au fost nevoiţi să plătească mai mult pentru a o schimba cu una nouă, care să corespundă prevederilor.
Republicanii cereau modificarea legii, astfel încât americanii să poată beneficia de o decontare a anumitor proceduri medicale şi în 2014. Reforma "Obamacare" este prevăzută pentru 10 ani şi va costa bugetul Statelor Unite peste 900 de miliarde de dolari.