Obama: Al-Assad trebuie să plece pentru a se pune capăt războiului civil
Foto: telegraph.co.uk
Președintele american, Barack Obama, a estimat că războiul civil în Siria nu se va termina până când președintele Bashar al-Assad nu va părăsi puterea, contrar opiniilor unor lideri din Orientul Mijlociu potrivit cărora șeful statului sirian ar putea să participe la viitoarele alegeri, relatează AFP, scrie observator.tv.
"Nu-mi pot imagina o situație în care putem pune capăt războiului civil în Siria, cu Al-Assad rămânând la putere", a declarat Obama.
Rusia, Iranul (țări care îl susțin pe Bashar al-Assad — n.r.) și elita conducătoare din Siria vor avea nevoie de câteva luni bune pentru a accepta acest lucru, a spus Obama, potrivit Reuters.
Președintele american a subliniat că Moscova și Teheranul recunosc că gruparea jihadistă Statul Islamic este "o amenințare serioasă", dar că eforturile Rusiei în Siria sunt menite să-l mențină la putere pe Al-Assad.
- MESAJ RĂZBOINIC al lui Barack Obama pentru criminalii care ucid oameni pe bandă rulantă
- Violențe la Beijing! Un diplomat american și un reporter BBC, bruscați de polițiști în civil
- Coaliţia condusă de SUA a lovit sever Statul Islamic. Obama face declaraţii dure
- Nu mai este un secret! Ce cadou va primi Barack Obama de Crăciun
- Barack Obama a lăsat fotoliul de la Casa Albă și s-a apucat de cântat rap (VIDEO)
- Deţinuţii de la Guantanamo, transferaţi în străinătate. Unde vor fi direcţionaţi