Obama nu ştie în ce an trăieşte
Barack Obama nu prea ştie pe ce lume trăieşte. El a greşit data când a semnat, marţi, în cartea de oaspeţi de la Westminster Abbey. Şeful de la Casa Albă a scris 24 mai 2008. Presa de peste ocean a comentat ironic gafa celui mai puternic om din lume şi a făcut referire la serialul "Doctor Who", al cărui personaj principal călătoreşte în timp.
Sky News scrie că preşedintele american a fost auzit când întreba în ce dată se află, înainte de a semna în cartea de oaspeţi. După ce a scris câteva cuvinte, a adăugat la final data de 24 mai 2008, an foarte important pentru el, potrivit presei americane.
Noaptea trecută, în cinstea vizitei oaspeţilor de peste ocean, Regina Elisabeta a II-a dat un dineu la Palatul Buckingham.
După ce a ajuns cu o zi mai devreme la Londra de frica norului vulcanic din Islanda, liderul de la Casa Albă s-a întâlnit şi cu proaspătul cuplul princiar, William şi Kate, care au avut ocazia să-şi îndeplinească, pentru prima dată, îndatoririle regale. Pe parcursul zilei, liderul de la Casa Albă s-a întâlnit şi cu premierul britanic, David Cameron cu care a făcut echipă într-un meci de tenis de masă împotriva studenţilor de la Globe Academy.