Obama şi Cameron susţin că în Siria este nevoie de un guvern de tranziţie
A discutat mai întâi cu Vladimir Putin despre situaţia din Siria, după care a mers la Washington. Premierul britanic, David Cameron, şi liderul de la Casa Albă s-au înţeles să coopereze pentru a sprijini opoziţia siriană moderată şi pentru a crea o structură care să preia puterea de la Bashar al-Assad.
"Provocările sunt enorme. Există însă o fereastră de oportunitate, înainte ca cele mai mari temeri ale noastre să devină realitate. Sirienii trebuie să se aşeze la masa de negocieri şi să formeze un guvern de tranziţie. Nu poate fi vorba despre vreun progres politic până când opoziţia nu va reuşi să reziste atacurilor şi să pună presiune asupra lui Assad, astfel încât acesta să înţeleagă că nu va exista nicio victorie militară", a declarat premierul britanic, David Cameron.
Premierul britanic a mai adăugat că ţara sa va dubla ajutorul non-letal pentru trupele opoziţiei siriene. La rândul său, preşedintele SUA a declarat că va continua investigaţiile în ceea ce priveşte utilizarea armelor chimice în Siria.
"Împreună vom continua eforturile pentru a spori presiunea asupra lui Assad, vom oferi ajutor umanitar poporului sirian, vom sprijini opoziţia siriană moderată şi îi vom sprijini în crearea unei Sirii democratice fără Bashar al-Assad", a menţionat preşedintele SUA, Barack Obama.
La Moscova, Cameron a încercat în zadar să-l convingă pe liderul rus să susţină rezoluţia ONU care prevede folosirea forţei pentru a pune capăt ostilităţilor din Siria. Vladimir Putin a pledat, însă, pentru o soluţie diplomatică a acestui conflict. Anterior, Observatorul sirian pentru drepturile omului a anunţat că peste 80 de mii de oameni şi-au pierdut viaţa de la începutul războiului civil în Siria, în martie 2011.