Obama şi Trump s-au întâlnit la Casa Albă. Cu ce impresie a rămas actualul preşedinte SUA
Președintele american, Barack Obama, și-a exprimat încrederea joi, după întrevederea cu succesorul său la Casa Albă, Donald Trump, că acesta va avea succes în mandatul său, pentru binele Statelor Unite, și că ambii vor putea lucra împreună, în următoarele circa două luni de tranziție, pe "multe din temele" care îi interesează pe cetățeni, scrie agerpres.ro.
"Vreau să subliniez, domnule președinte ales, că acum vom face tot ceea ce putem pentru a vă ajuta să aveți succes, pentru că dacă dumneavoastră aveți succes, și țara va avea", a spus Obama.
El a mai arătat, că se simte "încurajat" după conversația avută joi, la Casa Albă, cu președintele ales Donald Trump.
"Am fost foarte încurajat de interesul manifestat de președintele ales, Trump, de a dori să lucreze cu echipa mea pe multe dintre problemele cu care se confruntă această mare țară", a arătat Obama, stând lângă Trump în Biroul Oval.
"Cred că este important pentru noi toți, indiferent de partid și indiferent de preferința politică, să ne ocupăm acum împreună de multele provocări cu care ne confruntăm", a mai spus președintele american.
- Gest neaşteptat: George W. Bush l-a sunat pe Donald Trump. Ce mesaj i-a transmis
- Hillary Clinton, după înfrângere: Îmi pare rău că nu am câștigat aceste alegeri
- Votca "TRUMP", solicitată la licitaţie. Cât a ajuns să coste licoarea cu numele preşedintelui SUA
- Statul Islamic celebrează victoria lui Donald Trump: Un "măgar" care va "va distruge imperiul american"
- Donald Trump, aşteptat astăzi la Casa Albă. Ce urmează să discute cu Barack Obama
- Ce cadou i-au pregătit ruşii lui Donald Trump (FOTO)