Obezitatea, "maladie" mondială. Mexicanii sunt pe prima poziţie după numărul de locuitori cu exces de greutate
Lideri mondiali la capitolul obezitate sunt mexicanii. Asta în pofida faptului că o mare parte a populaţiei ţării suferă de malnutriţie. Potrivit unui studiu al Naţiunilor Unite, în Mexic, aproximativ 70 la sută din populaţia adultă are o greutate peste medie, iar unul din trei este obez.
Statele Unite, care până acum se clasau pe prima poziţie în lista ţărilor cu cei mai mulţi obezi, sunt acum pe locul doi. Potrivit studiului ONU, aproape 32 la sută din populaţia americană este afectată de această boală. Ministerul Sănătăţii de la Washington a obligat restaurantele fast food să indice în meniuri cantitatea de calorii şi de grăsimi din alimentele propuse clienţilor, ca măsură de comatere a obezităţii.
Problema excesului de greutate este actuală şi pentru Noua Zeelandă, unde mai mult de o pătrime din populaţie cântăreşte prea mult. Începând cu 2006, autorităţile au exclus din şcoli alimentele bogate în grăsimi şi zahăr şi au interzis publicitatea la televizor, în timpul zilei, a produselor de tip fast-food.
În clasament se regăseşte şi Marea Britanie, unde rata obezităţii în rândul populaţiei este de 23 la sută. Printre statele cu cele mai multe persoane supraponderale se mai numără Chile, Australia, Canada, Luxemburg, Finlanda şi Rusia.
În luna mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a adoptat un set de măsuri privind oprirea răspândirii obezităţii în lume, până în 2020. Printre acţiunile propuse se numără reducerea aportului de sare în alimentaţie cu 30 la sută, creşterea activităţii fizice cu 10 la sută şi taxarea produselor alimentare dăunătoare sănătăţii.