Obiceiuri ciudate în luna martie! Ce se spune când cântă cucul în prima lună de primăvară
Luna martie este una dintre cele mai frumoase din an şi mai este denumită popor şi „Mărțișor”. Este prima luna a primăverii, când natura revine la viața după o iarnă grea, iar vremea se încălzește treptat, scrie realitatea.net.
Mărțișorul este simbolul primăverii, dar și tema acestei luni. De asemenea, o altă tradiție românească foarte cunoscută este reprezentată de „Zilele babei Dochia” sau „Babele”. Aceste zile sunt cuprinse între 1 și 9 martie. Legenda spune că în aceste zile vremea este foarte capricioasă, din cauza caracterului capricios al Babei Dochia. Un alt obicei spune că trebuie să ne alegem o zi din acestea 9, iar cum va fi baba noastră, așa va fi tot anul nostru.
Care sunt sărbătorile lunii martie
Sâmbăta Sfântului Teodor - 4 martie;
Sfinții Mucenici, pe data de 9 martie;
Caii lui Sân Toader, pe data de 10 martie;
Blagoveștenia sau Buna Vestire, pe data de 25 martie.
Superstițiile acestei luni spun că, pe cât este de capricioasă, pe atât de bine prevede vremea în lunile următoare.
Ce se spune despre vremea lunii martie
Dacă în luna martie bat vânturi, atunci luna mai va fi frumoasă;
Dacă în luna martie tună și fulgeră, atunci anul va fi unul mănos;
Dacă în martie plouă mult, atunci toamna va fi una ploioasă;
Dacă cântă cucul în luna martie, atunci anul va fi unul bogat și rodnic.