Obiceiuri proaste care provoacă dureri de spate
Durerile de spate nu sunt întotdeauna cauzate de anumite boli, multe persoane sănătoase suferind de această problemă din cauza unor obiceiuri proaste, precum purtarea unor genţi grele şi voluminoase, dar şi a unor pantofi cu toc înalt, scrie mediafax.ro.
O saltea bună rezistă de la opt la zece ani. Aşadar, în cazul persoanelor care nu au înlocuit salteaua după 10 ani de folosire, există posibilitatea ca spatele să nu beneficieze de suportul de care are nevoie. În acest caz, este recomandat ca salteaua să nu fie foarte tare, dar nici foarte moale.
Un alt motiv din cauza căruia persoanele pot avea dureri de spate este şi purtarea unor genţi foarte mari. În cazul femeilor care folosesc genţi voluminoase şi au tendiţa de "a purta cu ele întreaga casă", spatele acestora nu le va fi recunoscător. Utilizarea unei genţi mari şi grele pe un umăr ar putea afecta coloana vertebrală. Aşadar, geanta nu ar trebui să cântărească mai mult de 10% din greutatea corpului.
Şi persoanele care poartă pantofi cu toc trebuie să fie atente. Tocurile prea înalte pot forţa arcuirea spatelui, articulaţiile simţind o presiune prea mare. Pe de altă parte, nici pantofii fără niciun pic de tot nu sunt recomandaţi.
Totodată, cercetătorii au descoperit că persoanele care nu au resentimente, nu au nici stări de depresie şi furie şi suferă mai puţin de dureri de spate. Emoţiile, gândurile şi tensiunea musculară pot influenţa intensitatea durerii.
Pe de altă parte, a sta o zi întreagă pe scaun poate fi drăguţ, dar multe persoane nu îşi menţin o postură corectă a corpului când stau în faţa computerului, acest lucru provocând slăbirea muşchilor spatelui. Această poziţie pune presiune pe coloana vertebrală şi prea puţin pe picioare.
Totodată, stresul poate afecta muşchii gâtului. Durerea nu va dispărea dacă muşchii nu se relaxează, iar relaxarea acestora depinde de stresul pe care îl resimte persoana în cauză. Pentru reducerea acestuia sunt recomandate exerciţiile şi băile cu apă caldă.
Durerile de spate pot apărea şi din cauza greutăţii, iar consumul alimentelor care conţin multă sare, zahăr şi grăsimi contribuie la luarea unor kilograme în plus.