Obiceiuri şi tradiţii în Joia Patimilor. Ce fac gospodinele în această zi
Embed:
canal tv
În Joia Mare, satele Moldovei miros a pască și cozonac. Şi asta pentru că potrivit tradiției, anume în această zi gospodinele fac toate copturile pentru Paşte şi vopsesc ouă roşii.
Şi bărbaţii dau o mână de ajutor prin gospodărie. Aceştia pregătesc mielul pentru a fi pus la cuptor.
Şi la mănăstiri, pregătirile sunt în toi. În Joia Mare, maicile ţin post negru, se roagă ore în şir şi pregătesc lăcaşul sfânt pentru sărbătoarea Învierii.
Joia înaintea Paştelui se mai numeşte Joia Neagră sau Joia Patimilor.
În acest an, creştinii ortodocşi vor marca Paştele în data de 2 mai.