Obiective turistice puţine şi de negăsit! Persoanele care vizitează Moldova, nevoite să bată mai multe cărări până la destinaţie (VIDEO)
Moldova nu are prea multe destinaţii turistice. Însă şi cele care există nu sunt valorificate pe deplin. Şi asta din cauză că infrastructura lasă de dorit, iar în majoritatea cazurilor lipsesc indicatoarele turistice. Autorităţile promit că, în scurt timp, problema va fi soluţionată.
Reprezentanţii Agenţiei Turismului dau asigurări că indicatoarele vor fi montate până la sfârşitul acestui an.
"În Codul Rutier al Republicii Moldova se găsesc numai 6 indicatoare turistice. Noi propunem 20 de indicatoare care vor fi aprobate prin hotărâre de Guvern. La sfârşitul săptămânii noi deja vom vedea cum vor arăta aceste indicatoare şi vor fi făcute publice", a declarat directorul Agenţiei Turismului din Moldova, Nicolae Platon.
În raionul Călăraşi sunt peste 20 de obiective turistice însă acestea sunt, practic, de negăsit.
"Practic de pe drumul naţional spre drumurile locale nu există nici un indicator", spune şeful direcţiei Cultură din Călăraşi, Dumitru Trifan.
Lipsa indicatoareor le creează dificultăţi atât proprietarilor de pensiuni cât şi turiştilor.
Singurul indicator din zonă este acest panou ruginit instalat de proprietarii pensiunii. Turiştii pot ajunge la casa Mierii din satul Răciula doar cu ajutorul localnicilor.
"Toţi turiştii şi pentru toţi doritorii de a vizita ceva în Moldova atunci când nu este un indicator parcurg un drum atât de lung şi nu pot ajunge la noi", a spus Tamara Stegărescu proprietara unei pensiuni.
"Indicatoarele lipsesc şi lipsesc în special pe drumurile centrale. Intri în localitate şi nu ştii pe unde să mergi mai departe. Nu doar că nu sunt şi în engleză, dar lipsesc şi în română", a spus turistul Tamara Ionel.
Potrivit strategiei naţionale de dezvoltare a turismului, până în anul 2020, în toate raioanele din Moldova ar urma să fie instalate indicatoare.
- (GALERIE FOTO) Autorităţile au demarat lucrările de restaurare a conacului Manuc-Bei. Complexul îşi va deschide porţile la anul viitor
- Agenţia Naţională a Turismului este gata să colaboreze cu specialiştii pentru a îmbunătăţi spotul despre Moldova
- Cei mai mulţi dintre străinii care vin în Moldova doresc să viziteze locurile pitoreşti