Obiectivele de Dezvoltare Durabilă în contextul Agendei 2030, prezentate în cadrul unui atelier național
În cadrul Atelierului național cu privire la interconexiunile dintre mediul înconjurător și sănătatea în contextul Agendei pentru dezvoltare durabilă 2030, secretarul general al Guvernului, Lilia Palii, a prezentat astăzi Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, trasate în Strategia națională de dezvoltare „Moldova 2030”.
Printre obiectivele stabilite pe termen lung, au fost menționate asigurarea condițiilor de trai și de muncă decente pentru cetățeni, precum și a veniturilor din surse durabile. Obiectivele au fost elaborate în funcție de prioritățile de bază ale Agendei 2030, care vizează economia durabilă și incluzivă, capitalul uman social și robust, instituțiile integre și eficiente, precum și mediul ambiant sănătos.
În premieră, noua Agendă va cuprinde și priorități de politici în domeniul sănătății, care nu au fost incluse în Strategia „Moldova 2020”.
„Noua Strategie elaborată trebuie să fie centrată, în primul rând, pe oameni, să înglobeze Agenda 2030, Agenda de Integrare Europeană, să includă un sistem robust de monitorizare și evaluare și să servească drept ancoră în formarea bugetului”, a subliniat secretarul general al Guvernului.
Republica Moldova, de rând cu alte state membre ale ONU, a aderat la Agenda de dezvoltare durabilă a lumii până în 2030, cu un set din 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016.
La finele lunii martie curent, proiectul Strategiei naționale „Moldova 2030” urmează să fie transmis Parlamentului spre aprobare.