Obiectivele Ministerului Muncii în 2014: Pensii mai mari şi sancţiuni mai dure pentru munca la negru
Majorarea pensiilor, responsabilizarea agenţilor economici, dar şi asigurarea unei vieţi mai bune. Acestea sunt principalele obiective ale Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei pentru anul 2014. În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Valentina Buliga a declarat că urmează a fi sporite pedepsele pentru agenţii economici care plătesc salarii în plic şi favorizează munca la negru.
Deficitul fondurilor de asigurări sociale pentru acest an este de aproximativ 120 de milioane de lei, cu 40 de milioane mai mult decât anul trecut.
"Cel mai important pentru noi este ca să fie asigurată plata contribuţiilor la fondul asigurărilor sociale pentru a nu condamna la sărăcie viitorii pensionari. Se discută inclusiv cu partenerii, Minsiterul de finanţe, Inspectoratul fiscal alte modificări legislative care vor fi mai dure pentru neplătitorii de contribuţii sociale", a menţionat Buliga.
De asemenea, autorităţile vor să asigure protecţia socială a moldovenilor care muncesc peste hotare. Un acord în acest sens urmează a fi semnat cu Italia. "Depunem eforturi conjugate ca acest document să fie acceptat şi semnat de ambele ţări. Clar că este complicat, inclusiv ţările europene au fost afectate de criză mondială şi aceste acorduri costă", a subliniat ministrul Muncii.
Valentina Buliga a mai vorbit despre extinderea listei beneficiarilor de ajutor social pentru perioada rece a anului. În 2014, peste 100 de mii de familii vor primi un astfel de ajutor social.
- 10 agenți economici, premiaţi cu Trofeul de Excelență pentru performanţe în respectarea normelor de securitate în muncă IATĂ LISTA
- Nereguli GRAVE, depistate în depozitele de carne din centrul Chişinăului. Cu ce se ocupau doi agenţi economici şi ce riscă aceştia
- Protest la ultima şedinţă a Consiliului municipal Bălţi din acest an. Care a fost mesajul primarului pentru manifestanţi (VIDEO)