Observatorii ENEMO: Primul tur al alegerilor s-a desfăşurat în mod transparent şi deschis
Primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a desfăşurat în mod transparent şi deschis, în conformitate cu standardele internaţionale.
Sunt concluziile observatorilor din cadrul Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor.
Potrivit specialiştilor, deși au existat unele nereguli, acestea nu au influenţat negativ procesul electoral.
Observatorii notează că abaterile au fost înregistrate din lipsa unor instrucțiuni clare sau din cauza unei atitudini neglijente a membrilor birourilor electorale. În ziua scrutinului, observatorii ENEMO au monitorizat procedura de vot în 114 secţii.
Specialiştii europeni vor fi prezenţi şi la cel de-al doilea tur, din data de 13 noiembrie.
Obiectivul misiunii este de a contribui la îmbunătăţirea integrităţii şi transparenţei procesului electoral.
- ALEGERILE PREZIDENŢIALE 2016: Cum au votat moldovenii din stânga Nistrului
- AVERTISMENTUL lui Igor Dodon pentru Maia Sandu, după primul tur al alegerilor prezidenţiale
- "Registru" a anunţat numărul de persoane care au obținut acte provizorii chiar în ziua alegerilor
- ALEGERI PREZIDENŢIALE: Dodon cere sprijinul lui Voronin şi Usatîi pentru turul II
- ALEGERI PREZIDENŢIALE: Ce încălcări au depistat observatorii internaţionali