Occidentul ameninţă Rusia că sancţiunile îi vor ruina economia
Sărbătorile pascale s-au încheiat, iar operaţiunea antitero va fi reluată în Ucraina. Anunţul a fost făcut de către vicepremierul de la Kiev Vitali Iarema, care a spus că, în următoarele zile, autorităţile vor acţiona pentru eliminarea separatiştilor pro-ruşi din regiunile din estul ţării.
Uniunea Europeană şi-a deschis piaţa pentru produsele ucraineşti, începând de astăzi, în cadrul unui regim de comerţ preferenţial. Acesta prevede reducerea taxelor vamale şi stabilirea cotelor pentru mărfuri.
Între timp, fregata Statelor Unite "USS Taylor" a intrat în Marea Neagră, pentru a menţine pacea şi stabilitatea în regiune în contextul crizei ucrainene. Nava este mobilizată în cadrul unei misiuni multirol, în zona de operaţiuni a Flotei Statelor Unite, cu scopul de a contribui la securitatea maritimă, de a efectua misiuni de antrenament şi de a susţine operaţiuni ale NATO în regiune.
Totodată, SUA au mai anunţat că vor trimite 600 de militari americani în Europa în contextul tensiunilor cu Rusia din cauza crizei ucrainene. Iar senatorul american Ed Royce, aflat într-o vizită la Kiev, a avertizat că sancţiunile Occidentului vor fi devastatoare pentru economia Rusiei, în cazul în care va interveni pe teritoriul Ucrainei. Iar Pentagonul a declarat că Moscova nu a făcut nimic pentru a stabiliza situaţia în regiune.
"Mesajul pentru Moscova este că noi ne luăm în serios angajamentele pe continentul european", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
Pe de altă parte, Rusia a lansat exerciţii militare în Marea Caspică care vor dura şapte zile şi la care vor participa aproximativ 10 nave militare şi peste 400 de marinari.
Anterior, şeful diplomaţiei americane, John Kerry, a purtat o nouă discuţie la telefon cu omologul său rus, Serghei Lavrov. Cei doi oficiali au reiterat necesitatea implementării de urgenţă a unor paşi pentru detensionarea situaţiei din Ucraina. La rândul său, premierul de la Kiev, Arseni Iaţeniuk, din nou acuză Rusia că alimentează tensiunile din estul ţării, pentru a sabota alegerile prezidenţiale din 25 mai.