"Occidentul foloseşte drept pretext folosirea armelor chimice pentru o intervenţie în Siria"
Occidentul foloseşte drept pretext folosirea armelor chimice de către guvernarea de la Damasc, pentru a justifica o intervenţie militară în statul arab. Opinia a fost exprimată de către viceministrul sirian de externe, Faisal Maqdad. În acelaşi timp, luptele sângeroase continuă în oraşele din Siria.
"Dacă Siria ar fi avut arme chimice, aceste arme cu siguranţă nu ar fi utilizate împotriva poporului. Existenţa unei conspiraţii despre folosirea acestor tip de arme ne sperie enorm. În special dacă SUA şi unele state europene ar fi furnizat astfel de arme unor organizaţii teroriste din Siria, pentru a pretinde după aceasta că guvernarea siriană foloseşte arme chimice împotriva poporului", a declarat viceministrul sirian de externe.
Totodată, imagini postate pe mai multe site-uri de socializare confirmă că luptele continuă în mai multe oraşe din Siria.
Anterior, Alianţa Nord-Atlantică a aprobat, oficial, solicitarea guvernului de la Ankara de a amplasa rachete de interceptare Patriot la graniţa dintre Turcia şi Siria. Măsura a fost luată pentru a proteja poporul turc, în eventualitatea că războiul civil din ţara vecină va degenera. De la începutul violenţelor în Siria, în martie 2011, au murit cel puţin 40.000 de oameni.