Occidentul pune presiuni pe Damasc şi îi cere preşedinteului sirian să înceteze crimele împotriva propriului popor
După ce 90 de civili, dintre care majoritatea copii, au fost ucişi în regiunea siriană Hula, Occidentul pune presiuni pe Damasc şi îi cere preşedinteului Bashar Al-Assad să înceteze crimele împotriva propriului popor. În acest context, Marea Britanie a cerut întrunirea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU.
Naţiunile Unite au confirmat uciderea a 90 de civili, dintre care 32 de copii sub 10 ani, în regiunea Hula.
Bombardamentele au început vineri la prânz în regiunea Hula, în special în oraşele Taldo, la sud, şi Tibe la vest şi au continuat până în zori. Activiştii susţin că multe dintre victime au fost executate de soldaţi. Consiliul Naţional Sirian atrage atenţia comunităţii internaţionle asupra atrocităţilor comise de regimul lui Bashar al-Assad.
Masacrul de la Hula a fost condamnat şi de către Uniunea Europeană şi Liga Arabă. Franţa, Marea Britanie şi Germania vrea intensificarea presiunii asupra guvernării lui Assad, în timp ce ONU a cerut regimului să pună capăt violenţelor în regiunile populate. Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a declarat că Bashar Al-Assad conduce ţara prin crimă, iar acest lucru trebuie să înceteze. Violenţele continuă în Siria, chiar dacă în ţară se află din aprilie o misiune de observatori ONU, care monitorizează implementarea unui plan de pace, ce trebuia să pună capăt luptelor. Din martie anul trecut şi până în prezent, în Siria au murit aproape 10 mii de oameni.