Ochelarii inteligenţi Google, de vânzare în Europa. Preţul este mai mare decât în SUA
Google a lansat la vânzare şi în Marea Britanie ochelarii inteligenţi Glass, disponibili iniţial doar în SUA, iar preţul la care britanicii pot cumpăra produsul aflat încă în faza te testare este de 1.000 lire sterline (1.700 dolari), uşor peste cel de pe piaţa americană, unde costă 1.500 dolari, anunţă yoda.ro.
Programul Explorer, prin care Google vinde ochelarii inteligenţi aflaţi încă în faza beta, a fost extins pentru prima dată în afara SUA.
Explorer a fost lansat anul trecut, pe baza de invitaţie, iar în luna mai compania americană a început să vândă oricărui cumpărător.
Dispozitivul poate fi achiziţionat acum de orice persoană cu vârsta peste 18 ani, card de credit şi adresa în Marea Britanie.
Google Glass constă dintr-o pereche de ochelari cu un ecran de mici dimensiuni deasupra ochiului drept. Glass poate face poze şi înregistrări video cu o cameră controlată vocal. Pe ecranul Glass, vizibil doar pentru utilizator, pot fi afişate informaţii la cerere. Dispozitivul utilizează programul Android al Google şi are nevoie de un smartphone pentru conexiunea la Internet.
Produsul este încă în fază beta (de testare), dar a fost scos de Google la vânzare pentru ca utilizatorii să raporteze eventuale probleme şi să transmită sugestii pentru îmbunătăţiri.
Preţul Glass ar putea ajunge să coste aproximativ cât un smartphone obişnuit.
Potrivit estimărilor firmei de cercetare IDC, preţul ar trebui să coboare în acest an la 300 de dolari, iar până în 2018 la 260 de dolari.
- Noutățile pe care le-ar putea anunța Google la cel mai mare eveniment din acest an
- Android One reprezintă viziunea Google pentru smartphone-uri accesibile
- Audi şi Volvo vor fi primii care vor testa Android Auto (VIDEO)
- Test cu cel mai sigur telefon din lume. Cât de bine rezistă Blackphone? (FOTO)
- Celebrii ochelari Google Glass au ajuns şi în Moldova (VIDEO)
- Protecţie şi performanţă. Care este cel mai bun antivirus din lume