Ochelarii şi ceasurile interactive ar putea fi interzise în cinematografele americane
Două importante organizaţii profesionale din industria cinematografică americană doresc ca ochelarii şi ceasurile interactive să fie interzise în cinematografele din această ţară, pentru a evita înregistrările-pirat, scrie mediafax.ro.
The Motion Picture Association of America şi The National Association of Theatre Owners recomandă o toleranţă de gradul zero pentru orice persoană echipată cu ochelari, lentile de contact şi ceasuri inteligente, într-o revizuire a ghidului lor de bune practici, editată după o reuniune a profesioniştilor din industrie, organizată în Florida, cu scopul de a lupta eficient împotriva pirateriei online.
"Orice persoană care refuză să îşi oprească aparatul capabil să înregistreze sau care a uitat să facă acest lucru trebuie să fie invitată să iasă din sală", afirmă cele două organizaţii în noua versiune a ghidului lor, ale cărui norme nu îi constrâng însă pe proprietarii sălilor de cinema.
Cele două asociaţii nu au făcut aluzie directă la Google Glass, ochelarii inteligenţi care permit utilizatorului să se conecteze la internet şi să partajeze foarte repede videoclipuri şi fotografii pe platforma Google Plus Social.
Dispozitivul Google Glass este în prezent testat de un număr restrâns de "exploratori" în Statele Unite şi Marea Britanie.
Time Magazine l-a inclus pe lista celor mai bune invenţii ale anului 2012. Google Glass va fi comercializat în Statele Unite începând din mai 2015, la preţul de 1.500 de dolari.