Octavian Armaşu vine cu precizări: Moldova va primi bani din două finanţări total diferite
Moldova va primi bani din două finanţări total diferite. Este vorba despre Acordul privind asistența macrofinanciara, semnat pe 23 noiembrie 2017, la Bruxelles şi despre suportul bugetar care va fi alocat Republicii Moldova până la sfârșitul anului curent pentru realizarea a patru programe prevăzute în bugetul pentru 2017. Precizările au fost făcute de ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, după şedinţa săptămânală a PDM.
"Pentru asistența macrofinanciară, Moldova a semnat documentele oficiale săptămâna trecută, la Bruxelles. A fost încheiată o înțelegere care prevede suma de 100 de milioane pentru Republica Moldova, dintre care 40 milioane grant și împrumut de 60 de milioane. Această sumă e împărţită în trei tranşe. Banii vor eliberați pe măsura realizării obiectivelor de către Guvern și Parlament. Condiţiile impuse coincid cu agenda de reforme, stabilite de Guvern, ce ţin de instutuţiile statului, lupta cu corupţia, îmbunătăţirea situaţiei în sistemul bancar, etc", a declarat Armaşu.
"Cealaltă finanţare este un suport bugetar, sub formă de granturi care se achită în funcţie de cum au fost evaluate reformele implementate. Până la sfârşitul anului Moldova va primi 21,5 milioane de euro pentru următoarele programe: liberalizarea vizelor, liberalizarea comerțului, reforma finanțelor publice și reforma Poliției. Reformele au fost realizate în 2016", a precizat ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu.
Ministrul Finanţelor a mai declarat că "dacă guvernările anterioare primeau uneori banii în avans de la UE, dar apoi s-a dovedit ca nu de fiecare dată și-au făcut treaba, această guvernare trebuie mai întâi să livreze rezultate, apoi vin și banii".
"Noii considerăm că aşa și trebuie să fie. Guvernul Filip nu a cerut și nu va cere bani în avans. Vom livra întâi rezultate, vom avea o abordare tehnică și pragmatică, nu una politică, chiar dacă urmează un an electoral. Și mă bucur că azi am văzut că această strategie este agreată, asta înseamnă că vom reuși în ceea ce ne propunem, câtă vreme sprijinul politic este și el asigurat de către PDM", a mai spus ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu.
Şeful de la Finanţe a mai declarat că liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a cerut membrilor partidului să studieze înţelegerile avute cu Uniunea Europeană pentru a sprijini activ implementarea lor.
Economie
- Johannes Hahn: Moldova va primi în primele trei luni ale anului 2018 prima tranşă din suportul de 100 de milioane de euro oferit de UE
- Deputatul European din grupul ALDE, Norica Nicolai: Relațiile dintre UE și Republica Moldova pot fi apreciate ca pozitive
- Anatol Ţăranu: UE, cointersată ca Moldova să rămână pe traiectoria europeană şi să ne acorde ajutor pentru a continua reformele
- Pavel Filip: Obiectivul Guvernului este ca parcursul european al Republicii Moldova să devină unul ireversibil