Octavian Bodişteanu este noul viceministru al Tineretului şi Sportului
Octavian Bodişteanu este noul viceministru al Tineretului şi Sportului. El a fost desemnat de Partidul Liberal şi îl va înlocui în această funcţie pe Nicolae Andronachi.
Bodişteanu nu este membru al Partidului Liberal din care face parte şi ministrul Tineretului şi Sportului Ion Cebanu. Noul viceministru este jurist de profesie şi a activat anterior în cadrul Ministerului Justiţiei. El a absolvit şi liceul sportiv din Capitală şi a practicat luptele libere, şi este fratele geamăn al multiplului campion la lupte libere, Ruslan Bodişteanu.
De altfel, la începutul şedinţei de guvern, prim-ministrul Vlad Filat a cerut lui Ion Cebanu să înceapă deja pregătirile pentru Olimpiada de vară din 2012, care se va desfăşura la Londra. Filat a mai spus că Executivul este gata să se implice la pregătirea sportivilor pentru acest important eveniment.