Octavian Calmîc s-a întâlnit cu oficialii de la Kiev. Despre ce s-a discutat în cadrul întrevederilor
Ministrul Economiei, Octavian Calmîc, a discutat în cadrul vizitei sale de lucru la Kiev despre relațiile comercial-economice dintre Moldova şi Ucraina.
Acesta a pus accent pe reglementarea raporturilor de proprietate, demarcarea frontierei de stat și asigurarea funcţionării Centralei Hidro-Electrice "Dnestrovsk".
În cadrul discuțiilor, partea ucraineană a manifestat interes sporit pentru colaborarea în domeniul energetic.
În acest context, Ucraina a declarat că este gata să livreze energie electrică Republicii Moldova chiar de anul viitor.
De asemenea, oficialii au declarat că vor continua discuțiile și vor găsi o soluție favorabilă pentru ambele părți în cazul aplicării cotelor la importul produselor lactate, din carne și ciment din Ucraina.
Octavian Calmîc a propus organizarea următoarei întrevederi a Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru cooperare economică la Chișinău.