Octavian Ţîcu ar fi rămas ministru al Tineretului şi Sportului, dacă ar fi acceptat oferta de aderare la PLDM
Ar fi rămas ministru al Tineretului şi Sportului, dacă ar fi acceptat oferta de aderare la PLDM. Destăinuirea a fost făcută de fostul ministru Octavian Ţîcu, în timpul filmărilor pentru emisiunea "În prim plan". Ţîcu a recunoscut că Iurie Leancă l-a invitat în echipa lui încă atunci când era candidat la funcţia de prim-ministru.
"Iniţial, mi-a fost sugerat să mă distanţez un pic de discursul liberalilor şi chiar de liberali. Apoi mi-au spus - înţelegi, reformatorii presează mult, ei îl vor pe altcineva. În final, mi-au spus direct: ar fi bine dacă ai lucra în echipa noastră. Şi i-am întrebat - cum vă imaginaţi acest lucru?", a spus fostul ministru al Tineretului şi Sportului Octavian Ţîcu.
Ţîcu spune că mai mulţi politicieni au încercat să-l convingă să treacă la liberal-democraţi, dar a refuzat să dea nume. Fostul ministru admite că ar putea reveni în politică, dar că are acum în plan să-şi promoveze cartea, timp de câteva luni, în România. Emisiunea "În prim plan" cu Octavian Ţîcu va fi difuzată pe 23 iunie.
- Scandalul dintre Manolachi şi Ţîcu continuă DETALII
- Octavian Ţîcu s-a întâlnit cu Iurie Leancă. Ministrul a vorbit despre necesitatea construirii Palatului Sportului
- Octavian Ţîcu a prezentat actele care confirmă implicarea lui Manolachi în transferul judocanilor
- Pentru că au fost concediaţi, Filat, Şalaru, Focşa şi Ţîcu vor primi indemnizaţii de zeci de mii de lei