Odihna înseamnă distracţie! AFLĂ unde te poţi relaxa în acest weekend
Sunteţi pregătiţi pentru acest weekend incendiar? Mai avem foarte puţin timp până ne vom lua la revedere de la această vară şi vom întâmpina cu braţele deschise serile răcoroase ale toamnei. Prin urmare, trebuie să ne bucurăm cât putem de mult de petrecerile acestei veri, atâtea câte ne-au mai rămas. Pentru acest sfârşit de săptămână, cluburile de noapte şi localurile din capitală şi-au adunat toate ideile cele mai ingenioase pentru a oferi iubitorilor de distracţii cele mai deosebite petreceri, aşa încât să ni le aducem aminte peste timp.
EPRESA vă propune o listă cu cele mai tari petreceri din acest weekend, iar voi rămâne să alegeţi unde veţi merge.
În această seară, 16 august, Raluka vine la Goa Territory pentru a încinge atmosfera petrecerilor Summer Kiss. Invitata proiectului este o artistă sexy şi categoric carismatică. Inflexiunile senzuale ale vocii ei vor da savoare ultimei luni de vară, lăsându-ţi amintiri frumoase de la o nouă petrecere marca Kiss FM.
Tot astăzi, Cavalleria Events şi Brutal Basarabia vă aşteaptă la un concert cu Krepuskul din Cluj Napoca, România, adepţii genului Experimental Metal, Psychotherapy, Tons Of Powder şi alţii. Evenimentul va avea loc în clubul The Albion Territory, începând cu ora 20:00. Iar Clubul Monaco vă invită astăzi, la deja tradiţionala petrecerea JARA, cu începutul la ora 23:00. Domnişoarele vor savura aroma cocktail-urilor gratuite, pregătite de cei mai iscusiţi barmani.
B.U.G. Mafia vă aşteaptă astăzi la Grand Club din oraşul Cantemir, una dintre cele mai vechi şi mai iubite trupe de hip-hop din România. Vei auzi atât hiturile deja îndrăgite, cât şi piese noi, de la ora 21:00.
Iar sâmbătă ai parte de un concert în aer liber susţinut de CHIŞINĂU YOUTH ORCHESTRA. De la 20.00 vino în Scuarul Catedralei să asculţă muzică de calitate.
Clubul Aktiv va da sâmbătă o petrecere Hawaii Party. Multă culoare, energie pozitivă, palmieri şi flori vă aşteaptă la clubul Aktiv.
Clubul Decadance dedică noaptea de 17 august, unuia dintre cele mai renumite festivaluri din lume care adună în fiecare an milioane de fani, în ochii cărora se aprinde un curcubeu de culori al fiestei – celebrul Carnaval, al minunatei America Latină în Rio de Janeiro. Vă aşteaptă un show exclusiv în ritmuri latino – americane, începând cu ora 22:00.
Nici Goa Territory nu rămâne în urmă la capitolul distracţii pentru ziua de sâmbătă, astfel acesta a pregătit o petrecere incitantă Foam Wet Bikini Party, cu multă spumă, multă apă, costume de baie şi voie bună. Startul evenimentului se dă la ora 22:00.
Clubul Monaco a pregătit pentru sâmbăta aceasta o petrecere fierbinte, Dance Non Stop, începând cu ora 23:00, iar la clubul City din capitală va avea loc petrecerea Disco Cabaret.
Ai pistrui? Atunci locul tău e la Pistrui Party, care va avea loc în Parcul Dendrariu, duminică, 18 august, cu începutul la ora 17:00. Evenimentul vrea să adune cel mai mare număr de persoane pistruiate pe metru pătrat. De fapt, pot veni și cei fără pistrui, doar că vor fi pictați, pentru a arăta pistruiaților cât sunt ei de frumoși.
În fiecare duminică, clubul DECADANCE invită iubitorii de distracție, la cea mai incendiară petrecere de weekend “Russian Party”. În exclusivitate, pentru clubberii cei mai pretențioși vor răsuna hituri celebre mixate “made in Russia”.
Iubitorii petrecerilor în stil latino sunt aşteptaţi în clubul Monaco, Duminică, 11 august, la Latino&CocKtail Party, începând cu ora 21:00.