Oferiţi un pupic celor apropiaţi. Astăzi este Ziua Internaţională a Săruturilor
Astăzi este Ziua Internaţională a Săruturilor. Sărbătoarea a apărut în Marea Britanie şi vine să le amintească oamenilor despre afecţiunea pe care fiecare om trebuie să o transmită persoanelor apropiate.
Potrivit specialiştilor, un simplu sărut pe obraz implică doar doi muşchi faciali, în timp ce un sărut pasional activează 34 de muşchi. Acest lucru contribuie la menţinerea unui ten tânăr şi previne, astfel, apariţia ridurilor.
În timpul unui sărut, cu o durată de un minut, pot fi arse până la 25 de calorii, iar în organism se produc o serie de schimbări fiziologice. Astfel, sărutul reglează tensiunea arterială şi reduce nivelul colesterolului.
Totodată, previne cariile şi poate chiar să înlăture durerile de cap. Pe de altă parte, peste 4.000 de bacterii sunt schimbate în timpul unui sărut intens. Acestea activează sistemul de apărare al organismului şi întăresc sistemul imunitar.
În medie, o persoană îşi petrece 336 de ore din viaţă sărutându-se.