Oferta pe care i-a făcut-o Rusia regimului din Coreea de Nord pentru a renunţa la arsenalul atomic
Rusia ar fi propus Coreei de Nord să renunţe la arsenalul atomic în schimbul unui centrale nucleare, ca o soluţie la criza din Peninsula Coreea, relatează presa americană, citează mediafax.ro.
Potrivit cotidianului The Washington Post, Moscova ar fi făcut această propunere în toamna anului trecut, însă analiştii sunt sceptici în ceea ce priveşte şansele de succes ale unei asemenea strategii.
Sursele citate de cotidianul american au transmis că Moscova a propus ca Rusia să se ocupe de operarea centralei nucleare, iar toate deşeurile radioactive să fie transferate înapoi în Rusia. Astfel, Coreea de Nord, care se confruntă cu probleme în acoperirea necesarului de energie, ar beneficia de o sursă de energie, însă nu ar putea să se folosească de centrala nucleară pentru a produce arme atomice.
"Ruşii sunt foarte oportunişti când e vorba de Coreea de Nord, şi nu este prima dată când urmăresc o miză energetică în Coreea", a declarat Victor Cha, un fost oficial de la Casa Albă, care anul trecut a fost luat în calcul ca un posibil candidat la funcţia de ambasador al SUA în Coreea de Sud.
Rusia, care pare dornică să-şi sporească implicarea în negocierile de pace din regiunea Coreea, a încercat în repetate rânduri să-l convingă pe liderul nord-coreean Kim Jong-Un să efectueze o vizită la Moscova, în acesta nu şi-a luat până acum un angajament în acest sens.