Oferte generoase pentru cei care doresc să se odihnească la mare. Iată ce destinaţii propun agenţiile de turism
Moldovenii care nu au reuşit să ajungă la mare în sezonul estival, mai au încă posibilitatea să se bronzeze pe litoral. Mai ales că, odată cu venirea toamnei, şi ofertele agenţiilor au devenit foarte generoase. Cele mai populare destinaţii în luna lui răpciune rămân Bulgaria, Turcia şi Grecia.
Una dintre destinaţiile de vacanţă favorite ale moldovenilor, Turcia, a devenit mai accesibilă în acest sezon. Aici, preţurile pentru un sejur All Inclusive pornesc de la puţin peste 300 de euro pentru o persoană. Iar pentru şapte nopţi şi opt zile petrecute într-un hotel de patru stele în Bulgaria turiştii trebuie să plătească cel puţin 200 de euro. Preţul include transportul tur-retur şi masa.
În Grecia însă, preţurile rămân destul de ridicate. Pentru o vacanţă pe litoralul elen moldovenii trebuie să plătească de la 500 de euro de persoană.
Cei care vor să petreacă însă o săptămână pe ţărmurile exotice din Maldive vor achita cel puţin 1 230 de euro. Oferta include cazarea şi micul dejun, asigurarea medicală, dar şi preţul biletului de avion tur-retur.
Mai ieftin costă o săptămână petrecută în Dubai. Aici oferta porneşte de la 480 de euro pentru o persoană. Pentru destinaţii precum Thailanda, Sri Lanka, dar şi Dubai, moldovenii sunt trebuie să achite şi viza, care costă în media 55 de euro.
În prima jumătate a acestui an, aproximativ 70 de mii de moldoveni au plecat în vacanţă peste hotare prin intermediul agenţiilor de turism, cu 12 la sută mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cele mai solicitate destinaţii au fost Turcia, Bulgaria, România, Grecia, Emiratele Arabe Unite şi Egipt.