Oferte generoase pentru vacanţa de iarnă! Unde ai putea să călătoreşti
Chiar dacă suntem în prima lună de toamnă, moldovenii sunt deja cu gândul la vacanţa de iarnă. Agenţiile de turism au oferte diverse, fie pentru munte, fie pentru destinații exotice. Cei care rezervă de pe acum pachetul turistic pot beneficia de reduceri de până la 25 la sută.
Cele mai ieftine sunt pachetele turistice pentru Bukovel, Ucraina. O vacanţă de patru zile costă de la 66 de euro. În preţ sunt incluse transportul, cazarea şi micul dejun.
99 de euro veți plăti pentru şapte zile de cazare într-un hotel de trei stele din munții Bulgariei. În preț mai intră micul dejun și asigurarea medicală.
Pentru o vacanţă de trei zile petrecută într-un hotel de trei stele din munţii Carpaţi, România, tariful este de aproape 160 de euro.
Pentru cei cu venituri mai mari, agenţiile propun vacanțe în Austria, care încep de la 290 de euro. Oferta include cazarea într-un hotel de trei stele, mâncarea şi asigurarea medicală.
Pentru şapte zile în Egipt, petrecute într-un hotel de cinci stele, cu regim „all incluse”, veți plăti aproximativ 400 de euro. În acești bani intră și biletele de avion, precum şi asigurarea medicală.
Ceva mai pipărate sunt preţurile vacanţelor exotice, precum cele din Dubai. Un sejur de şapte zile într-un hotel de patru stele costă peste 500 de dolari. Clienţii vor avea parte de mic dejun, zbor tur-retur şi asigurare medicală.
Iar pentru şapte zile petrecute într-un hotel de trei stele din Sri Lanka trebuie să plătiți peste 600 de dolari.
Sunt şi oferte exotice în destinaţii mai îndepărtate. Pentru 11 zile petrecute la Rio de Janeiro, într-un hotel de trei stele, veți plăti aproximativ 2.000 de euro. În această sumă nu sunt însă incluse biletele de avion.
Un pachet de 14 zile, într-un hotel de cinci stele, în Zambia şi Botswana din Africa costă peste 6.300 de dolari. În preţ intră mâncarea, biletele de avion, excursii şi asigurarea medicală.
- Festivalul Umorului la Odessa, inclus în lista destinațiilor turistice pentru moldoveni
- Vrei să mergi în vacanţă? Agenţiile turistice au OFERTE GENEROASE spre destinaţii EXOTICE
- CLASAMENT! Topul celor mai bune plaje de pe bătrânul continent
- Planifici o vacanţă în Turcia? VESTE BUNĂ! Preţurile pachetelor turistice pentru luna iunie au scăzut
- Au plătit pentru o vacanţă de vis, însă au avut una de coşmar. Cum au fost înşelaţi unii moldoveni
- Agenţiile de turism: Cei care şi-au rezervat vacanţa în Turcia, dar vor să o anuleze, VOR PLĂTI PENALITĂŢI