Oferte turistice pentru vacanța de Paște! Care sunt prețurile
Învierea Domnului este una dintre cele mai importante evenimente creştine, de aceea, este foarte așteptată de credincioși.
Deși, de regulă, moldovenii sărbătoresc Paștele în sânul familiei, există și din acei care preferă să meargă în pelerinaj sau să facă o scurtă escapadă prin capitalele europene.
Agenţiile de turism le vin în ajutor cu oferte atractive.
Pentru pelerinajele la mănăstirile de pe muntele Athos, Grecia, în perioada sărbătorilor pascale, veţi plăti aproape 300 de euro de persoană.
Vizitarea locurilor sfinte din Israel presupune cheltuieli și mai mari. O vacanţă de cinci zile aici costă, în medie, 550 de euro.
"Cei care doresc să meargă să întâlnească Paştele în Ţara Sfântă au această posibilitate cu zborul din Bucureşti, din data de 12 aprilie. Excursii vor avea pe parcursul programului. Au posibilitatea de a merge la biserica din Betleem", a spus directorul unei agenţii de turism, Irina Rotaru.
Un tur prin Budapesta, Viena, Bratislava şi Praga costă aproape 250 de euro pentru o persoană. În preţ este inclusă cazarea, transportul şi micul dejun. Cei care nu au posibilitatea să meargă în străinătate de sărbători, pot opta pentru destinațiile din țară.
"Pot vizita vinăriile noastre vestite şi mai puţin vestite. Se face excursie, prezentarea vinăriei, degustaţia. Şi, la sfârşit majoritatea vinăriilor au restaurant în care poţi rămânea şi petrece în continuare ziua", a spus manager agenţie de turism, Ina Bâtcă.
Şi agropensiunile de la Orheiul Vechi sunt destul de solicitate în perioada sărbătorilor pascale.
Unii rămân fideli, totuşi, Paştelui sărbătorit în sânul familie.
Cei mai mulţi străini interesaţi să vadă cum sărbătoresc moldovenii Învierea Domnului vin din Italia, Franţa sau Germania.