Oficial de la Banca Central Europeană: Europa a ieşit din zona de pericol
Zona euro a ieşit din zona de pericol, însă pentru a creşte, trebuie să-şi restructureze sectorul financiar, să stimuleze creşterea cu noi modele de afaceri şi să evite protecţionismul, a declarat un oficial din conducerea Băncii Central Europene (BCE), citat de Reuters.
Într-un discurs intitulat "Lecţii din Asia de Est pentru zona euro", ţinut cu ocazia Forumului Economic Asia Europa, care are loc zilele acestea la Beijing, Benoit Coeure, membru în boardul BCE, a apreciat că Europa este la o răscruce. Într-o direcţie se află experienţa japoneză, iar în cealaltă se află Asia de Est emergentă. Europa a ieşit din zona de pericol. A venit momentul să acţionăm împreună, să facem reforme şi să creştem", a declarat Benoit Coeure.
BCE intenţionează, în prezent, să evalueze cele mai mari 128 de bănci din zona euro, înainte de a prelua, anul viitor, sarcina de supraveghere a băncilor, în încercarea de a creşte transparenţa, a identifica măsurile corective care se impun şi a creşte încredere în sectorul financiar. "Prin aceste măsuri şi cu condiţia ca sursele de capital să fie clar identificate, incluzând aici surse publice, atunci când sursele private au fost epuizate, cred că putem pune sistemul bancar pe o bază solidă", a punctat Benoit Coeure.
Referindu-se la economia zonei euro pe ansamblu, Coeure a menţionat că statele membre ar trebui să dea prioritate cheltuielilor publice spre investiţii care cresc productivitatea şi să se asigure că piaţa muncii şi piaţa bunurilor sunt suficient de flexibile pentru a promova investiţiile în noi modele de afaceri. "Europa trebuie să evite tentaţiile protecţioniste şi cererile pentru re-naţionalizare. Europa trebuie să rămână deschisă faţă de lume. Noi progrese în acordurile de liber schimb bilaterale sau regionale precum şi cooperarea pentru implementarea noilor standarde de reglementare financiară sunt cele mai bune semnale în această privinţă", a adăugat oficialul.
Luna trecută, BCE şi-a îmbunătăţit prognozele de creştere pentru economia zonei euro în acest an, după ce în trimestrul al doilea, cele 17 state din zona euro au ieşit din recesiune.