Oficial european: "Soluția ieșirii din criză se află în mâinile politicienilor moldoveni"
Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini, a cerut Chișinăului să depună eforturi pentru depășirea actualei crize politice.
Într-o declarație în finalul reuniunii miniștrilor de externe ai UE, Mogherini a recunoscut că în ceea ce privește situația din Republica Moldova sunt motive de "îngrijorare", potrivit postului de radio Europa Liberă.
"Bruxellesul este pregătit întotdeauna să ajute Chișinăul, dar soluția ieșirii din criză se află în mâinile politicienilor moldoveni", a subliniat șefa diplomației europene, exprimându-și speranța în găsirea cât mai rapid a unei rezolvări la criza care se prelungește.
"Scopul nostru este să ajutăm Republica Moldova, așa cum am făcut-o deja prin liberalizarea vizelor, care a fost o mare realizare pentru locuitorii republicii", a afirmat Mogherini, adăugând că Republica Moldova trebuie acum "să găsească stabilitate în interesul propriei prosperități".
PUBLIKA.MD aminteşte că Republica Moldova a rămas fără Guvern în data de 29 octombrie. Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleţ a fost votată de 65 de deputaţi, împotrivă au fost 18 parlamentari.
Politică