OFICIAL! Gaura provocată sistemului bancar este de 600 de milioane de dolari. Compania Kroll începe recuperarea banilor
Furtul din Banca de Economii, Banca Socială și Unibank a provocat o gaură sistemului bancar în valoare de aproximativ 600 de milioane de dolari. Aceasta este confirmată de compania Kroll, care a prezentat o nouă notă informativă a investigației pe care o realizează. Kroll a anunțat și începerea recuperării banilor.
Investigaţia a identificat cel puţin 75 de companii care au facilitat sau au obţinut beneficii în urma fraudei, toate având legătură cu "Grupul Shor".
Potrivit Kroll, în perioada 2012-2014, volume semnificative de credite au fost acordate acestui grup de companii de către cele trei bănci - Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială. Aceste fonduri au fost transferate pe conturile bancare deschise în două bănci din Letonia, înainte de a fi spălate printr-o rețea de aproximativ 100 de conturi bancare corporative din Letonia.
Marea majoritate a acestor conturi au fost deschise pe numele unor companii înregistrate în Marea Britanie sau în locații off-shore precum Belize, BVI și Panama.
Prin urmare, suma totală a creditelor frauduloase este de aproximativ 600 milioane de dolari SUA.
Companiile Kroll și Steptoe și Johnson au prezentat Băncii Naționale a Moldovei o strategie pentru a iniția acțiuni în justiție în multiple jurisdicții, în vederea obținerii în continuare a informațiilor și recuperării activelor care au fost dilapidate.
Kroll susține că perioada de recuperare va dura cel puțin un an și jumătate - doi.
Actualitate
- Igor Dodon face dezvăluiri despre implicarea lui Vlad Filat în frauda de la Banca de Economii (VIDEO)
- BNM anunţă câţi bani au întors clienţii BEM, BS și UNIBANK după retragerea licenţelor celor trei bănci
- Situaţia din sectorul financiar-bancar, în atenţia Consiliului Suprem de Securitate
- Câte milioane de lei au fost recuperate din creditele acordate către BEM, BS şi Unibank
- Când va fi disponibilă a doua parte a raportului Kroll? Anunţul făcut de preşedintele Parlamentului
- Notă informativă Kroll: Au fost identificate alte 600 milioane de dolari SUA