Oficial: Gazprom a reluat livrările de gaze către Ucraina
Concernul rus Gazprom a reluat livrările de gaze naturale către Ucraina, după ce Kievul și Moscova au încheiat acum două săptămâni un protocol de acord sub egida Uniunii Europene, informează ria.ru.
"Am primit de la Naftogaz (compania ucraineană) 234 milioane de dolari, reprezentând plata în avans pentru livrările pe luna octombrie", a anunțat șeful companiei ruse, Aleksei Miller.
Șeful Gazprom anunțase încă de vineri că grupul rus va relua luni livrările de gaze naturale către Ucraina, după ce Kievul va achita plata în avans pentru cantitatea de gaze naturale pe luna octombrie.
La începutul lunii iulie a acestui an, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale pentru Ucraina după ce Kievul nu a plătit în avans sumele necesare pentru achizițiile de gaz. La sfârșitul lunii septembrie, după lungi și dificile negocieri mediate de UE, cele două părți au ajuns la o soluție de compromis cu privire la așa-numitul 'pachet de iarnă' care să permită aprovizionarea cu gaz a Ucrainei în perioada octombrie 2015 — martie 2016.
Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, iar jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.