Oficial! În Grecia vor fi organizate alegeri anticipate
În Grecia vor fi organizate alegeri anticipate. Asta după ce negocierile între partidele parlamentare pentru formarea unui nou Guvern au eşuat. Totodată, mâine urmează să fie numit un nou Executiv interimar, care va conduce ţara până la următorul scrutin.
Negocierile din această săptămână au suferit eşec drept urmare a faptului că, mai multe partide parlamentare nu acceptă măsurile dure de austeritate asumate de Guvern în schimbul a 130 de miliarde de euro acordate de creditorii internaţionali.
Anterior, liderii europeni şi-au exprimat temerile că la noul scrutin ar putea ieşi învingătoare formaţiunile de stângă, care s-au pronunţat împotriva politicilor financiare ale fostei guvernări. În acest context, liderii europeni au subliniat că vor sista ajutorul financiar acordat Atenei, dacă noile autorităţi vor respinge prevederile planului de salvare convenite în martie. Acest lucru ar însemna intrarea în incapacitate de plată a Greciei şi, respectiv, ieşirea din Zona Euro.
Preşedintele Eurogrup a respins, anterior, scenariul părăsirii Zonei Euro de către Grecia.
Noile alegeri ar putea avea loc cel mai probabil în luna iunie.