OFICIAL: Mini Clubvan - prima utilitară din gama producătorului britanic
Mini a prezentat oficial modelul utilitar Clubvan. Este prima utilitară din gama sa și este bazată pe modelul Mini Clubman, informează automarket.ro.
Mini a prezentat oficial noul model utilitar din gama sa. Clubvan este o utilitară premium bazată pe modelul Mini Clubman. Mini Clubvan este practic identic cu conceptul prezentat în această primăvară la Salonul Auto de la Geneva. Cu acest nou model, Mini țintește către clienți ca afaceri mici care au nevoie de o utilitară mică, dar stilată.
Istoric vorbând, există un precedent în gama Mini. Noul Clubvan se dorește a fi un urmaș al modelului Morris Mini Van din anii '60. Noul model păstrează partea frontală a modelului Mini Clubman, precum și interiorul dominat de vitezometrul central analogic de dimensiuni mari. Au fost păstrate doar cele două locuri din față, restul spațiului fiind transformat în loc util pentru încărcarea diverselor obiecte. A fost păstrată și portiera laterală de pe partea dreaptă pentru a facilita accesul în zona cargo. În spate, hayonul a fost înlocuit cu două portiere ce se deschid în lateral pentru un acces mai facil în zone înguste. Spațiul de încărcare nu este chiar atât de mic cum am putea crede. Zona are 115 cm lungime și 102 cm lățime în cel mai îngust punct. Înălțimea maximă a spațiului pentru marfă este de 84 cm. Volumul total este de 860 litri, iar sarcina maximă este de 500 kg. Noul model Mini Club van va fi fabricat la uzina Mini din Oxford, Marea Britanie.
În ceea ce provește gama de motorizări, Mini oferă toate versiunile cunoscute mai puțin Cooper S, considerată inutilă pentru un automobil utilitar. Astfel se poate alege între versiunile pe benzină One de 98 CP sau Cooper de 122 CP sau dieselul Cooper D de 112 CP. Transmisia este asigurată de cutia de viteze manuală cu șase trepte sau opțional o cutie automată tot cu șase trepte. Noul Mini Clubvan va fi disponibil cu doar patru culori pentru caroserie: Pepper White, Ice Blue, British Racing Green Metallic și Midnight Black Metallic. Pentru cei care vor o utilitară cu adevărat stilată se poate opta pentru tapițerie din piele, jante de 16 sau 17 inch, faruri cu xenon, climatizare automată și multe altele.
Noul Mini Clubvan își va face apariția pentru prima dată la Goodwood Festival of Speed, iar primele unități vor fi livrate către clienți începând din toamnă.