OFICIAL! Neymar şi-a prelungit contractul cu FC Barcelona până în 2021
Este oficial! Neymar şi-a prelungit contractul cu FC Barcelona până în 2021 și asta chiar dacă mai erau doi ani până la expirarea vechii înțelegeri dintre fotbalist și gruparea catalană.
Presa din Anglia scrie că potrivit noii înțelegeri, Neymar va încasa aproximativ 300 de mii de euro pe săptămână, iar Barça i-a stabilit trei clauze de reziliere.
Astfel, în primul an aceasta va fi de 200 de milioane de euro, 222 de milioane de euro în al doilea şi 250 de milioane de euro în ultimii trei ani.
"Nu a fost dificil să ajungem la un acord cu şefii clubului. Am gândit bine înainte de a semna noul contract. Am discutat cu familia şi am ajuns la concluzia că este cea mai bună decizie pentru noi toţi. În vârstă de 24 de ani, Neymar a marcat în tricoul Barcelonei de 91 de ori în 150 de partide şi a câştigat cu clubul 7 trofee", a spus atacantul Barcelonei Neymar.
Neymar a fost transferat de Barcelona de la clubul brazilian Santos în 2013 contra 57 de milioane de euro, însă, ulterior, în urma unor investigaţii a jurnaliştilor de la cotidianul Marca, suma reală a transferului ar fi fost de 110 milioane de euro.