Oficial ONU: Războiul din Ucraina nu va avea niciun câştigător
Războiul în Ucraina nu va avea niciun câştigător și trebuie să înceteze, deoarece populația a plătit un preț foarte greu, a menționat Amin Awad, coordonatorul Naţiunilor Unite în această ţară.
"Acest război nu are şi nu va avea niciun câştigător. Avem nevoie de pace. Războiul trebuie să înceteze", a îndemnat responsabilul ONU, în timp ce negocierile între Kiev şi Moscova sunt în impas de mai multe săptămâni.
Invazia Rusiei în Ucraina a făcut ca populaţia civilă să plătească un greu tribut, a subliniat Awad, care s-a referit la "oraşe şi sate distruse şi devastate" și la "pierderea de vieţi, case, locuri de muncă şi oportunităţi", scrie Agerpres.
De mai multe săptămâni, armata ucraineană şi cea rusă se confruntă în estul ţării, în Donbas, de acum ţinta prioritară a Moscovei, la fel şi în sudul Ucrainei, unde responsabili ruşi au evocat o posibilă anexare a teritoriilor ocupate.
"Situaţia din est este într-adevăr dificilă", a declarat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu pentru media americană Newsmax, evocând că "între 60 şi 100 de soldaţi sunt ucişi zilnic în lupte, iar aproximativ 500 sunt răniţi".
"În puţin peste trei luni, aproape 14 milioane de ucraineni au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele, în majoritate femei şi copii", a afirmat Amin Awand în comunicat, calificând acest fenomen "fără precedent în istorie".
Referitor la negocierile cu Ucraina, preşedinta Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), Valentina Matvienko, o apropiată a lui Vladimir Putin, a declarat joi că discuţiile între Moscova şi Kiev sunt posibile, dar numai dacă se va ţine cont de condiţiile puse de partea rusă, a transmis agenţia oficială rusă TASS.
Anterior, biroul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan comunicase că acesta a avut luni convorbiri telefonice cu preşedintele rus Vladimir Putin şi cel ucrainean Volodimir Zelenski. Potrivit Ankarei, Erdogan a abordat posibilitatea organizării unei întâlniri între reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei cu participarea ONU la Istanbul.
Zelenski nu respinge posibilitatea unor conversaţii telefonice tripartite cu preşedinţii Turciei şi Rusiei, au indicat surse ale cancelariei prezidenţiale de la Kiev pentru publicaţia Zerkalo nedeli, remarcând, între altele, că Moscova tot evocă negocierile, în timp ce pe teren continuă atacurile devastatoare asupra oraşelor şi satelor ucrainene.