Oficial rus: Consulate ale Rusiei trebuie deschise la Tiraspol, Dubăsari şi Bender
Embed:
Consulate ruseşti trebuie deschise nu doar la Tiraspol, ci şi la Dubăsari şi Bender. Declaraţia a fost făcută de deputatul Dumei de Stat din Rusia, Serghei Gavrilov, aflat într-o vizită în Transnistria.
Demnitarul a menţionat că autorităţile Moldovei şi, în special, prim-ministrul Vlad Filat blochează intenţionat negocierile privind deschiderea consulatului. Gavrilov a adăugat că, dacă această problemă nu va fi soluţionată în cel mai scurt timp, atunci Moscova va aplica "instrumente dure", fără a preciza însă despre ce este vorba.
Publika.md reminteşte că Serghei Garvrilov a fost ales preşedinte al grupului din Duma rusă pentru colaborarea cu Sovietul Suprem din Transnistria.