OFICIAL! Sala Polivalentă din Capitală va găzdui pentru prima dată meciuri de tenis din cadrul Cupei Davis
Este oficial! Meciurile din cadrul Cupei Davis, unde Moldova va întâlni Ungaria se vor desfăşura la Sala Polivalentă din Capitală. Decizia a fost luată de Federaţia Moldovenească de tenis cu aproape două luni până la prima partidă.
Oficialii federaţiei au decis că naţionala Moldovei va juca împotriva Ungariei în cadrul primei etape a Cupei Davis din grupa a doua valorică a Zonei Euro-Africane în cea mai mare sală de sport din Moldova.
"Avem deja proiectul. În sală vor fi aproximativ două mii de locuri pentru spectatori. Toate cheltuielile ce ţine de chiria sălii vor fi suportate de Ministerul Tineretului şi Sportului", spune preşedintele Federaţiei moldoveneşti de tenis, Marina Tauber.
Pentru desfăşurarea competiţiei cheltuielile vor ajunge până la 110 mii de euro, iar pentru procurarea unui teren de tenis este nevoie de jumătate din această sumă.
"Acum negociem pentru a aduce un teren, pe care se joacă la Cupa Kremlinului. Ne-am consultat cu jucătorii, iar ei acceptă să joace pe o astfel de suprafaţă. Vrem să cumpărăm acest teren, pentru că vom mai avea astfel de meciuri în aprilie", a mai spus Tauber.
Meciurile vor avea loc în perioada 1-3 februarie. Dacă Moldova va reuşi să treacă de Ungaria, aceasta va fi cea mai mare performanţă a echipei noastre într-o astfel de competiţie.
- Terenurile de tenis ale Federaţiei de profil vor avea acoperiş pe timp de iarnă
- Luptătorii de K-1 din Moldova se vor duela cu cei mai buni sportivi din Europa
- (VIDEO) Este din Croaţia şi costă mii de dolari. A fost instalat terenul care va găzdui un meci de Cupa Davis la Chişinău
- Tenismenii moldoveni au probat terenul instalat la Sala Polivalentă pentru meciurile cu Ungaria din Cupa Davis