OFICIAL! Toate ŞCOLILE și GRĂDINIŢELE din România, ÎNCHISE în perioada 11-22 martie, din cauza coronavirusului
Toate școlile și grădinițele din România se închid de miercuri, 11 martie, până pe 22 martie. Perioada poate fi prelungită, în funcție de situație. Decizia a fost luată în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, transmite libertatea.ro.
Ministrul Educaţiei şi Cercetării din România, Monica Anisie, a explicat decizia suspendării cursurilor în învăţământul preuniversitar. „S-a luat această hotărâre pentru a lăsa posibilitatea părinţilor de a găsi soluţii pentru a ţine elevii acasă, copiii să rămână acasă cu membrii familiei. Nu puteam să luăm decizia de astăzi pe mâine şi să lăsăm o posibilitate părinţilor de găsi soluţii să nu rămână copiii singuri acasă”, a afirmat Monica Anisie.
Anunțul a fost făcut de premierul României Ludovic Orban, care a precizat că este o „măsură cu caracter preventiv”. Primul argument este o creștere a riscului de intrare în țară a unor persoane din zone cu o largă răspândirii a virusului. „Este vorba de o măsură preventivă. Avem informații că mulți cetățeni români care au aflat de posibilitatea închiderii Lombardiei și-au făcut bagajele și au pornit spre România. Grija noastră este de a-i feri pe copii de orice risc de contaminare care ar putea apărea în cadrul cursurilor care se organizează la școală”, a spus Ludovic Orban.
Vor fi închise toate grădiniţele, şcolile, liceele din România timp de 11 zile. O eventuală decizie a suspendării cursurilor pentru studenţi va fi luată de fiecare universitate în parte. Ministrul Vela a anunţat că se suspendă transportul rutier de persoane, pentru toate cursele efectuate de operatorii de transport spre Italia și dintre Italia, în perioada 10 martie – 31 martie. În acelaşi timp, transportatorii rutieri şi feroviari vor avea obligaţia de a informa călătorii inainte de intrarea în ţară cu privire la faptul că trebuie să completeze un formular pe proprie răspundere în care să precizeze din ce zonă a Italiei vin. În funcţie de această zonă respectivii călători vor intra în carantină sau în autoizolare, a declarat ministrul Afacerilor Interne din România, Marcel Vela.
Premierul Ludovic Orban a anunţat că a fost întărit personalul la frontieră de vest pentru a identifica toate persoanele care vin din Italia. Ministrul Educației, Monica Anisie, a precizat că încă nu a fost luată o decizie privind modul în care vor fi recuperate cursurile. Ministerul analizează și posibilitatea realizării cursurilor online. De asemenea, se amână simulările pentru evaluarea naţională şi bacalaureat.