Oficiali europeni, după ce s-au întâlnit cu Filat: Moldova este un exemplu la capitolul implementarea reformelor
Prim-ministrul, Vlad Filat, s-a întâlnit astăzi cu un grup de directori politici de la ministerele de externe ale ţărilor Nordice, Baltice şi SUA. Ţările formează un Parteneriat Consolidat în Europa de Nord, iar R. Moldova a fost aleasă în premieră loc de desfăşurare a forului. Filat a menţionat importanţa acestui lucru, dar şi despre faptul că situaţia R. Moldova a fost principala temă de discuţii.
În cadrul întrevederii, premierul a vorbit despre principalele obiective ale ţării noastre, precizând că negocierile Acordului de Asociere RM-UE au înregistrat progrese, fiind închise provizoriu 23 din 25 de capitole.
„Obiectivul strategic al Republicii Moldova este integrarea în Uniunea Europeană, iată de ce toate acţiunile noastre sunt concentrate în această direcţie. Noi nu ne-am propus să realizăm miracole, dar avem o agendă foarte clară, pragmatică, împărţită pe etape şi domenii”, a menţionat Vlad Filat.
La rândul său, şeful delegaţiei lituaniene, Vytautas Leskevicius a menţionat că Republica Moldova este un exemplu pentru multe alte ţări şi are o bună reputaţie în ceea ce priveşte implementarea reformelor şi avansarea în cadrul negocierilor unor acorduri importante precum Acordul pentru Liberalizarea Regimului de Vize, Acordul de Asociere RM –UE sau Acordul privind Spaţiul Aerian Comun.
Formatul Parteneriatului Consolidat în Europa de Nord (E-PINE) se desfăşoară de două ori pe an. În anul 2012, preşedinţia este deţinută de Lituania.