Oficialii germani cer măsuri împotriva Turciei, ca răspuns la rezultatul referendumului
Politicieni germani cu cerut luni sistarea negocierilor de aderare a Turciei la UE, suspendarea livrărilor de armament către această țară, precum și retragerea soldaților germani aflați la baza de la Incirlik, pentru a se răspunde astfel votului de la referendumul constituțional desfășurat duminică și care va spori puterile președintelui Recep Tayyip Erdogan, transmite agenția DPA, potrivit Agerpres.ro.
Conform rezultatelor preliminare, puțin peste 51% dintre cei prezenți la urne au votat pentru transformarea Turciei dintr-o republică parlamentară într-una prezidențială, rezultat care a provocat consternare la Berlin, în condițiile în care Germania oricum dezaproba inițiativele președintelui Erdogan de a controla toate sferele puterii.
Prin urmare, după aflarea rezultatului referendumului, membri din blocului conservator al cancelarului Angela Merkel, precum și politicieni din opoziția germană, au cerut încetarea imediată a negocierilor de aderare a Turciei la UE.
"Aderarea cu drepturi depline (la UE) nu mai poate fi un obiectiv", a spus Manfred Weber, liderul grupului popular (PPE) din Parlamentul European și secretar general al Uniunii Creștin-Sociale (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creștin-Democrate (CDU) conduse de Angela Merkel.
La rândul lor, liderii formațiunilor de opoziție Die Linke (Stânga) și Verzii, respectiv Sahra Wagenknecht și Cem Oezdemir, au cerut retragerea soldaților germani care au fost trimiși la baza aeriană de la Incirlik pentru a contribui la operațiunile împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, precum și încetarea livrărilor de armament german către Turcia.
"Guvernul (de la Berlin) trebuie să clarifice de partea cui este: de partea democrației sau a dictaturii lui Erdogan", a indicat Sahra Wagenknecht.
- Igor Dodon vrea un referendum consultativ pe patru subiecte pe 24 septembrie 2017
- Turcia a încheiat construcția zidului de 556 de kilometri la frontiera cu Siria
- Autorul atentatului comis la metroul din Sankt-Petersburg fusese expulzat din Turcia
- REFERENDUM CRUCIAL ÎN TURCIA! Se decide dacă va avea sau nu Erdogan toată puterea în mâinile lui
- REFERENDUM CRUCIAL ÎN TURCIA! Cine este Recep Erdogan şi când s-a lansat în politică
- Reacţiile internaţionale, după publicarea rezultatelor referendumului din Turcia