Oficialii insistă: Actualul format de menţinere a păcii trebuie să fie misiune civilă
Oficialii moldoveni insistă în continuare pentru ca formatul actual de menţinere a păcii din regiunea transnistreană să fie transformat într-o misiune civilă. Astfel, autorităţile de la Chişinău speră să poată preveni pe viitor incidentele tragice cu pierderi de vieţi omeneşti.
"A fost reiterată poziţia principială a R. Moldova privind necesitatea transformării mecanismului de menţienere a păcii într-o misiune civilă cu mandat internaţional care va corespunde necesităţilor reale pe teren şi va exclude asemenea situaţii pe viitor", vicepremier pentru Reintegrare, Eugen Carpov.
"Acest tragic incident demonstrează încă o dată asupra necesităţii schimbării caracterului misiunii de pacificare din regiune, prin transformarea ei în civilă cu participarea internaţională", a afirmat prim-ministrul, Vlad Filat.
Cu referire la acest subiect, partea ucraineană şi-a confirmat deja disponibilitatea de a participa activ la discuţiile privind demilitarizarea regiunii, precum şi la transformarea misiunii actuale de menţinere a păcii de la Nistru, în operaţiuni sub auspiciile OSCE. Din 2005, Chişinăul s-a pronunţat în repetate rânduri pentru schimbarea misiunii de menţinere a păcii în una civilă, cu mandat al OSCE.