Oficialii iranieni avertizează: Preţul petrolului, la nivel mondial, ar putea să se dubleze în următoarea perioadă
Preţ dublu, la nivel mondial, pentru petrol în următoarea perioadă. Este avertizarea Ministerului iranian de Externe. Ameninţarea vine după ce liderii occidentali au anunţat că ar putea interzice exportul de ţiţei din Iran.
Discuţiile între liderii mondiali, pe marginea unei noi serii de sancţiuni impuse Iranului, sunt tot mai aprinse. Asta după ce în noiembrie Naţiunile Unite au dat publicităţii un raport, care arată că Teheranul construieşte bomba nucleară. În acelaşi timp, Iranul susţine, în continuare, că programul său nuclear are un caracter paşnic.
Senatul american a votat joi penalizarea instituţiilor financiare străine care continuă să facă afaceri cu Banca Centrală a Iranului, iar Uniunea Europeană pregăteşte interzicerea importurilor de petrol din Republica Islamică. Occidentul este la un pas de război cu Iranul. Marea Britanie şi-a retras toţi diplomaţii de la Teheran.
Acest exemplu a fost urmat de Franţa, care a decis să reducă temporar personalul reprezentanţei sale diplomatice. Câteva zile în urmă Ambasada britanică din Iran a fost vandalizată de un grup de protestatari.
Nemulţumiţi de sancţiunile impuse de Londra, manifestanţii au pătruns în interiorul clădirii şi au ars drapelul britanic.