Ofiţer CCCEC, întors din Cairo: "Suntem parte a istoriei Egiptului"
"Suntem parte a istoriei Egiptului". O spun câţiva dintre cei 20 de ofiţeri de la centrul anticorupţie, securitate, serviciul pază de stat şi procuratură, care au revenit astăzi din Cairo. Ei urmau să participe la un seminar şi au avut ghinionul sau norocul să se afle în această ţară anume în perioada protestelor.
Printre cei reveniţi din Egipt este şi Tudor Borş, şef adjunct de Direcţie la Centrul Anticorupţie. El spune că moldovenii s-au aflat la 15 kilometri distanţă de epicentrul revoltei. "Tehnica militară trecea chiar pe lângă hotel. Nu era sentimentul de război, sunt nişte evenimente pe care le trece probabil fiecare ţară", povesteşte Tudor Borş.
Chiar dacă planurile iniţiale au fost date peste cap, ofiţerul spune că a rămas impresionat de vizita la Cairo. "Putem să afirmăm cu certitudine că am intrat în istoria Egiptului", adaugă acesta.
La Chişinău, nu doar familiile şi-au făcut griji pentru ei, dar şi şefii. "În fiecare dimineaţă începeam ziua de muncă cu sunete în Egipt. Într-un sfârşit i-am văzut acasă, sunt bine dispuşi, sunt cam obosiţi. Vor beneficia de o zi liberă pentru a-şi vedea familiile", menţionează directorul CCCEC, Viorel Chetraru.
Ofiţerii spun că nu s-au simţit ameninţaţi în vreun fel, în Egipt. Au fost cazaţi într-un hotel militar, împreună cu viceministrul egiptean de interne şi alţi oficiali. Şi erau păziţi. Moldovenii au fost invitaţi în Egipt pentru a participa la seminarul privind "spălarea banilor prin prisma finanţării terorismului".