Ofiţerii Armatei Naţionale învaţă, pe mare, noi operaţiuni de menţinere a păcii
Doi militari ai Armatei Naţionale participă în calitate de ofiţeri de stat major la exerciţiul multinaţional de menţinere a păcii „Sea Breeze 2012”. În cadrul acestui exerciţiu militarii vor învăţa noi operaţiuni de menţinere a păcii.
“Scopul acestui exerciţiu este de a îmbunătăţi interoperabilitatea trupelor multinaţionale în operaţiuni de menţinere a păcii. În conformitate cu scenariul exerciţiului, militarii din diferite ţări vor fi antrenaţi în operaţiuni de menţinere a păcii, activităţi antitero, operaţii amfibii, etc”, a relatat colonelul Oleg Ciulcov, participant la aplicaţii.
Aplicaţiile, organizate în cadrul Programului „Parteneriat pentru Pace”, se desfăşoară în perioada 9 — 21 iulie în Ucraina. Statul major întrunit al exerciţiului va activa în oraşul Odesa, iar majoritatea aplicaţiilor militare se vor desfăşura pe mare.
În cadrul exerciţiului „Sea Breeze 2012” vor fi implicaţi circa 500 de militari din Ucraina, SUA, Azerbaidjan, Belgia, Grecia, Danemarca, Georgia, Moldova, Germania, Turcia, Polonia, etc.
„Sea Breeze 2012” este un exerciţiu multinaţional de menţinere a păcii în spiritul Parteneriatului pentru Pace, iar Armata Naţională participă la acest exerciţiu din anul 2007. În anul 2011 Armata Naţională a detaşat la acest exerciţiu un contingent de circa 60 militari.