Oklahoma City Thunder s-a calificat în sferturile de finală ale play-off-ului NBA
Oklahoma City Thunder este a treia echipă calificată în sferturile de finală ale play-off-ului NBA. Aceasta a câștigat cu 118-104 cea de-a 5-a partidă și s-a impus la general cu 4-1 în faţa formaţiei Dallas Mavericks.
Russell Westbrook a fost omul meciului cu Dallas Mavericks din play-off-ul ligii profesioniste nord-americane de baschet. Jucătorul echipei Oklahoma City Thunder a marcat 36 de puncte, a făcut 12 recuperări şi a dat 9 pase decisive.
Oklahoma City Thunder a condus la pauza mare cu o diferenţă de 11 puncte şi a învins în final cu 118-104. Echipa s-a impus cu 4-1 la general în duelul cu Dallas Mavericks şi s-a calificat pentru a cincea oară în ultimii 6 ani în sferturile de finală ale play-off-ului NBA.
În celălalte două dueluri din optimi, Los Angeles Clippers - Portland Trail Blazers şi Miami Heat - Charlotte Hornets, scorul general este egal, 2-2.
În ultimele meciuri disputate Portland a câştigat partida cu Clippers cu rezultatul de 98-84, iar Hornets s-a impus cu 89-85 în fața lui Miami Heat, astfel toate cele 4 echipe câștigând-și până acum meciurile de pe teren propriu.