Olanda îşi construieşte un munte artificial
Embed:
Dacă nu vine muntele la Mahomed, vine Mahomed la munte. Această zicală pare să fie valabilă şi pentru Olanda. Pentru că în ţara lalelelor, cel mai înalt deal are doar puţin peste 300 de metri înălţime, un jurnalist s-a gândit că ar fi bine să fie zidit un munte artificial.
Ideea jurnalistului a fost postată, în glumă, pe internet, însă a fost luată în serios. S-au făcut deja primele schiţe, iar o echipă de ingineri caută cele mai eficiente soluţii pentru ridicarea muntelui ce va măsura 2.000 de metri înălţime.
Potrivit Reuters, costurile ar putea depăşi 200 de miliarde de euro şi vor fi acoperite din investiţii private. Jurnalistul a propus ca muntele să poarte numele celui mai generos investitor.