Olanda nu crede că România este un "stat de drept", din cauza reformei justiţiei
Embed:
Olanda contestă existenţa statului de drept în România. Declaraţia a fost făcută de reprezentantul olandez, în cadrul unei întâlniri a ambasadorilor UE.
La întrunire, a fost pusă în discuţie aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Shengen. Oficialul de la Amsterdam a spus că există în continuare mari probleme legate de reforma justiţiei în statul de peste Prut. Franţa, Germania şi Finlanda, ţări care au o atitudine critică faţă de aderarea României şi Bulgariei la Shengen, nu au ridicat obiecţii asupra formulărilor din proiectul de concluzii.
Olanda, în schimb, a fost singura care a indicat că ar putea bloca adoptarea acestui text.